Lifting Facial Rejuvance

Lifting facial Rejuvance o metodă holistică, manuală, complet naturală de tratament facial. Este, practic, un facelift realizat cu ajutorul degetelor ce vă ajută sa scăpați de riduri fără bisturiu, care nu implică nici seruri, creme sau aparate.

Lifting Facial Rejuvance

180 Ron

/ ședința

Poate fi considerată o tehnică de masaj facial, de reîntinerire, unde mișcările aplicate sunt delicate și ușoare. Rejuvance este o tehnică holistică pentru că se adresează corpului, minții și sufletului fiind o metodă complementară sau alternativă de tratament. Acesta va avea întotdeauna efect estetic care depinde de vârsta clientului, calitatea pielii, adâncimea ridurilor și constituția sa personală.

Efectele de la nivel fizic pot fi comparate cu cele ale unei operații de lifting facial, dar fără riscurile și efectele secundare implicate într-o astfel de procedură.

Rezultate lifting facial Rejuvance

Vizibile după prima ședință. Se vor observa următoarele aspecte în primele zile de la începerea tratamentului:

Cum se aplică masajul facial Rejuvance?

Mișcările delicate, specifice acestui tip de masaj, se aplică în 6 ședințe la interval de 2-3 zile.
Fiecare ședință, care durează aproximativ o oră, se adresează unor structuri diferite ale feței, craniului și umerilor.

După finalizarea acestora, se recomandă ședințele de întreținere, o data sau de 2 ori pe lună. Acestea vor accentua rezultatele inițiale și vor ajuta la încetinirea procesului de îmbătrânire.

Cum funcționează masajul facial Rejuvance?

Rejuvance lucrează pe 3 nivele principale:

  • Țesut conjunctiv – se găsește peste tot in organism, este cel care înconjoară mușchi, artere, oase și organe. Prin aplicarea tehnicii de relaxare, acesta devine mai mai elastic, se îmbunătățește circulația sângelui, celulele devin mai oxigenate și hidratate. De asemenea, se încurajează eliminarea toxinelor prin limfă iar ridurile sunt netezite.
  • Mușchii feței – ca toți ceilalți mușchi, lucrează constant. În cazuri de anxietate, stres sau frică, mușchii se încordează și toate aceste experiențe se oglindesc pe față. Orice gând influențează mimica. De cele mai multe ori, mușchii devin încordați, nu se oxigenează suficient și nu elimină toxinele. Când aplicăm tehnica de eliminare a tensiunii musculare, aceștia se relaxează, își recapătă flexibilitatea și tonusul. Expresia feței devine mai relaxată și mai învigorată. Ne este mai ușor să zâmbim.
  • Meridiane energetice – în medicina tradițională chineză, este descris un sistem de meridiane prin care energia străbate întregul corp. Acestea canale de energie sunt asociate cu organele interne și cu funcțiile acetora. Meridianele conectează interiorul cu exteriorul corpului și se află imediat sub piele, în țesutul conjunctiv și adesea de-a lungul mușchilor. De aceea, tehnica Rejuvance lucrează și pe meridianele energetice, având efect și asupra minții și sufletului.
Cum funcționează

Pașii către reîntinerire

Vezi cât de ușor te programezi pentru a te bucura de momente care-ți vor aduce un zâmbet mai destins.

Alegi serviciul
Îți oferim o gamă largă de servicii care să te facă să te simți bine.
Te programezi
Îți faci programare când vrei direct din aplicația noastră, simplu.
Timp pentru tine
Vii la noi în data și ora stabilite și te bucuri de momente pentru tine.